Poli a câștigat primul meci oficial din 2011 într-un mod cu care suporterii timișoreni s-au obișnuit în tur: trupa bănățeană a revenit din nou după ce adversarii au deschis scorul.
Terenul s-a prezentat surprinzător de bine, ținând cont de cât de mult a nins la Timișoara în ultimele zile, însă alb-violeții au avut alte obstacole: frigul pătrunzător și mai ales jocul medieșenilor. Fotbaliștii lui Pustai au stat foarte bine în teren, confirmând că au obținut pe merit rezultate foarte bune în ultimele două sezoane pe terenul lui Poli. „Mediașul a fost mereu o nucă tare pentru noi”, spunea Dan Alexa înainte de meci, fapt care s-a văzut pe teren. Înainte de pauză, timișorenii au avut o singură fază în care au pus cu adevărat în pericol poarta lui Pleșca: Axente a pătruns excelent în careu de pe partea stângă și a șutat dintr-un unghi dificil, însă mingea a trecut peste poartă. În rest, medieșenii au contracarat perfect atacurile previzibile ale gazdelor, aproape toate purtate pe partea stângă, unde Sepsi și Zicu s-au luptat fără rezultate notabile pentru a trimite mingi utile spre Axente sau Magera.
Poli a ieșit de la vestiare ceva mai relaxată, iar Mediașul a lovit în minutul 49: Scutaru a comis o greșeală copilărească în mijlocul careului, iar Dudiță a profitat și a deschis scorul.
Medieșenii au greșit însă după marcarea golului, încercând prea devreme să conserve rezultatul. O execuție personală de excepție a lui Goga în minutul 55 a adus egalarea. Putea fi chiar 3-1 la cinci minute după marcarea golului, însă Alexa și Axente au ratat două ocazii imense într-un interval de trei minute. Scorul a devenit în cele din urmă 2-1, în minutul 62, cel mai bun marcator al Timișoarei, Ianis Zicu, marcând cu un șut din șase metri. Machidonul a fost din nou eroul lui Poli, marcând pentru 3-1 în minutul 76, după un un-doi care a făcut șah-mat apărarea Gazului.
Timișoara a refăcut astfel diferența de 5 puncte față de liderul Oțelul și visează în continuare la primul titlu de campioană din istorie.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT
Echipele de start:
Poli Timișoara: Pantilimon – Scutaru, Luchin, Ghionea, Sepsi – Goga, Alexa, Cisovski, Zicu – Magera, Axente
Rezerve: Taborda, Krejci, Rafael Rocha, Tameș, I. Matei, Ricketts, Zăgrean. Antrenor: Dusan Uhrin
Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Trtovac, Lazăr, Akaki, Vukadinovic – Todea, Markovici – Kubala, Dudiță, Hoban – Fl. Bratu
Rezerve: Vâtcă, Buzean, Bozeșan, Pârvulescu, D. Roman, Aganovic, Bawab. Antrenor: Cristi Pustai
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER